Era un tip îmbrăcat în mătase, o persoană căzută din cer și, ca să întărească această impresie, a început să vorbească într-o limbă misterioasă. Elina a rămas nemișcată, holbându-se la buzele necunoscutului care scoteau niște cuvinte bizare.
Apoi omul a scos un catastif și-a-nceput să deseneze ceva. Părul, legat într-o coadă, i se furișase după ureche, iar ochii îi străluceau lupește, la umbra unui fes cam lălâu.
Elina a rămas un timp în picioare, dar, când bărbatul i-a făcut semn, s-a apropiat fără pic de sfială. Pe fila albă, îi făcuse portretul, așa cum stătea, cu o mână pe coș.
Era ceva neomenesc în toată această întâlnire. Nalbele înalte, cucuta și tufele dimprejur făceau ca toată povestea să pară fără legătură cu viața reală. Restul a fost spontan și aproape mistic: o legătură rapidă sub rămurelele de afin. Câteva nalbe s-au frânt, fesul bărbatului s-a rostogolit până la gard, iar Elina și-a pierdut un ciucure de la pantof.
Când a ieșit din curtea bisericii era altă ființă, iar întâmplarea urcase la cer printre faptele care nu mor niciodată.
