Păuna Greceanu a fost o femeie greu de ucis. Se poate spune că Epoca Fanariotă începe cu ea. A trăit în vremea lui Brâncoveanu și-a fost măritată cu Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului, acel Constantin Cantacuzino, stolnicul, considerat cea mai luminată minte a epocii, dar și cel care l-ar fi „vândut“ pe Brâncoveanu. Așa cum se întâmplă, oamenii geniali au copii sub nivelul lor, căci la umbra marilor copaci nu cresc decât buruieni. Prin urmare, Ștefan era mai blajin. Poate era poet. În tot cazul cronicarii timpului nu l-au scos din molâu și din ginecolatru. Prin urmare, Păuna, așa cum o vedeți, avea sub fuste un prinț, care i-a urmat lui Brâncoveanu la tron. Dar în ciuda măritișului ei cu un Cantacuzin, a continuat să rămână o Greceancă, fidelă neamului ei, unul destul de înfipt și de rezistent, mediocru, artist în intrigi, făcut să acționeze. Când te uiți la portretul ei, îi vezi mai curând înfrângerile și ești tentat s-o subestimezi, dar sub fața asta domestică se află un om puternic. Nu se știe care a fost contribuția ei la distrugerea Brâncovenilor, dar cu siguranță a fost o femeie memorabilă. Obraznică sau norocoasă. Anonimul Brâncovenesc povestește că după ce s-a răspândit zvonul morții lui Brâncoveanu, Dumnezeu a trimis o pedeapsă asupra ei. Era ziua de Sf. Maria Mare, iar familia domnească asculta slujba într-o biserică din Vâlcea. Și pe când vocile popilor înălțau imnuri către Cristos, o mie de draci au intrat în Păuna. Vestea s-a răspândit și odată cu ea și credința că noii domni îl vânduseră pe Brâncoveanu. Valahii s-ar fi putut răscula, ar fi putut protesta, ar fi putut măcar să ridice glasul spre Palat și să ceară moartea Păunei. Dar n-a fost așa. Nici atunci și nici altădată. Nu pentru că românii n-ar fi avut forța revoluțiilor, ci pentru că mereu a existat un vinovat, spânzurat de față cu toată lumea, acțiune care se știe că pune întotdeauna punct. Așa și în situația dată.
Citeste mai mult: Adevărul
