13 noiembrie 1795. În București a dat bruma, iar Maria scrie lângă fereastră. E o confesiune, pe care încearcă s-o spună fără înflorituri, ca-ntr-un roman din ziua de zi. De la bun început se prezintă ca fată săracă. Toate i se trag de aici. Deși nu e chiar orișicine. Are casă în București, într-o mahala bună, fiind vecină cu protopopul Constandin Pop.
Nenorocirile ei au început prin vară, când au venit pețitorii. Tatăl ei, postelnicel de palat, murise de ceva vreme, lăsând în urmă emoții multe și neînfrânate. Nu mai avea nici mamă, era fără apărare, fără sfătuitori. Și chiar dacă era săracă, așa cum se prezintă, tot avea o zestre, care a adus la poarta ei mai mulți pretendenți. Printre aceștia se află și Zamfir Brașoveanu, un tânăr care ducea o viață tihnită, într-un sat de pe lângă București. De ce l-a ales, n-o să știm, dar probabil că a produs o impresie pozitivă.
Pentru început o invită pe Maria acasă la el, ca să-și facă o idee despre viața pe care urma s-o ducă. Iar ei îi place așa de mult, încât își lungește vizita pentru două-trei luni.
Într-o zi, Zamfir o urcă în trăsură și fără explicații o aduce acasă.
Abia acum își dă seama că acest bărbat, în care investise niște luni bune, - nu era de încredere. În zilele următoare, după multe ceasuri de chibzuire, hotărăște să se ducă înapoi și să aibă o discuție punctuală cu el. Nu povestește cum a fost drumul, dar cu siguranță n-a fost ușor: săracă-săracă, dar tot avea o trăsurică sau își putea permite să plătească un drum în afara orașului. A ajuns, dar cu dezamăgire a aflat că Zamfir se îmbolnăvise, nu putea să stea de vorbă cu ea. Bineînțeles, l-a așteptat să se facă bine și a revenit, amintindu-i c-o ceruse de nevastă, că o luase de-acasă, în fine, că avea zestre. La acest din urmă argument, Zamfir cedează și-o urmează înapoi, acasă la ea.
Se aduc martori, toată averea Mariei este notată minuțios, iar promisiunea capătă fermitate. Bărbatul ia zestrea, dar pe Maria o uită la București. Mi-o imaginez ca pe femeia de mai sus, pictată de Liotard, la Istanbul, prin secolul al XVIII-lea. Prin urmare, aș zice, că avea o problemă emoțională, îi venea greu să facă față unui interlocutor cu tupeu.
Drama se adâncește. Maria își dă seama că în urma vizitei ei prelungite - va avea un copil. În starea asta își scrie povestea, devenită o jalbă, care multă vreme s-a păstrat în arhive, ca în cele din urmă să fie publicată de V.A. Urechia. Aici își spune toate păcatele, cerându-i lui vodă nu să-i facă dreptate, ci s-o ajute să-și găsească îndreptarea ca atâtea alte fete sărace. Observați că iarăși îi trage cu sărăcia, în jurul căreia se învârte totul. Tonul este matur, ca și cum cineva înțelept îi dictase scrisoarea.
Spre deosebire de altele, povestea asta are deznodământ, cu toate că punctul final este întotdeauna incert. Domnitorul (Moruzi, în acel moment) poruncește să fie cercetate faptele, iar rezultatele judecății se află și ele notate într-un document de arhivă. Interogat, Zamfir se descotorosește repede: Maria era defectă, își pierduse virginitatea înainte de-a ajunge la el. Nimeni nu-l contrazice. Anchetatorii se concentrează pe faptul că-i trebuiseră niște luni bune ca să-și dea seama de asta, în plus îi luase și zestrea, pe care trebuia să i-o înapoieze urgent.
Înainte de a începe judecata, este sfătuit să se însoare cu Maria, dintr-un considerent greu de respins: „ca să nu-și vatăme sufletul”. Zamfir e mișcat, rușinat, iar în semn de recunoaștere a vinei, îi pupă mâna Mariei. Exact în acest punct de emoție maximă apare și protopopul, vecinul Mariei, care îi cunună pe loc.
Dar fragmentul cel mai interesant vine abia acum: relatarea procesului se încheie cu zestrea mult-pomenită, care ne-o arată pe protagonistă în altă lumină. Avea 150 de taleri, 11 șiruri de perle (artificiale), trei inele de aur - unul cu diamant și rubine, altul cu safir și al treilea cu smaralde. Urmau suporturile și farfurioarele de argint, rochiile din mătase de Malta (maltezuri), cingătorile, apoi sunt enumerate eșarfe, lenjerii, pleduri, tingiri și multe altele, totul în valoare de alte câteva sute de taleri.
Având în vedere zestrea și condiția socială (era fată de boiernaș) putea să aibă alte pretenții de la viață decât măritișul cu mofturosul Zamfir. Dar să nu uităm: era singură și derutată, iar pe umărul ei plana umbra vecinului protopop.
