De câteva săptămâni povestesc despre Gheorma, de fapt despre sclavi. Poate credeți că e aiurea, având în vedere timpurile, situația, pandemia. Dar să știți că scriu despre asta. Povestea acestui om îmbogățit de pe urma comerțului cu vlahi este eternă, din categoria celor universal-valabile, cum ni se zicea prin gimnaziu. Recapitulând puțin ceea ce-am povestit până aici, să recunoaștem că un număr însemnat de oameni ajungeau robi: unii se nășteau așa, alții erau luați cu japca și vânduți, iar alții se vindeau de bunăvoie. Iar Gheorma avea parte de toate aceste categorii. Dintr-un document aflăm că o comunitate de țărani ajunsese la sapă de lemn. Recoltă proastă, boleșnițe și peste toate mai trebuiau să-i plătească și bir lui Gheorma. Nu era proprietarul pământului și nici nu avea treabă direct cu ei, dar prin împrejurări foarte încurcate erau nevoiți să plătească bir în contul strămoșilor lor. Acești țărani, cu atâtea hangarale pe cap, ajung să se vândă. Povestea e foarte lungă, iar vânzarea e motivată de faptul că nu mai puteau să plătească taxele către Gheorma. Radu, fiul lui Oprea, Martin, un altul fără nume -fiul lui Cleman- , Radul, Neagoe pârcălab, toţi, cu fiii lor și cu micile proprietăți (ocinile) au fost cumpăraţi de Vâlcul logofăt, are le va prelua datoriile plătind bir lui Gheorma banul. Acest logofăt a devenit proprietarul unor oameni, prin mijlocirea directă a banului, căruia, ceva mai târziu, îi donează o sfoară de moșie, pentru binele de mi l-a făcut.
Totuși, nu era un om rău. Niciun negustor de sclavi nu e chiar dracul. Pe vremea când era banul Craiovei, Gheorma mai face și fapte bune. În 1657, de pildă, niște tipi nevolnici din județul Romanați, aflați sub diverse amenințări, ca noi acum, au fost rumâniți cu forța - știți, cum se mai întâmplă, printr-o singură trăsătură de condei. Aceasta însemna că s-au vândut pe un anumit preț. Bineînțeles, pentru că făcuseră mofturi și refuzaseră să se vândă, nu li s-a mai dat nici un ban. Pentru întâmplarea asta dramatică, merită să le consemnăm numele: Duca, Stoica, Vâlsan, Radu, Nica, Stan, alt Stan, alt Radu, Costandin, și fiul lui Leu. Trebuie să ne reamintim că sclavii nu au voie să părăsească un anumit teritoriu, legat strict de locul de muncă. Deci, acești băieți din Romanați au făcut eforturi supraomenești ca să ajungă cumva la domnitor. Pe tronul de la București era Constantin Șerban (Cârnul), pe care cel mai probabil l-au abordat la conacul lui din Dobreni, deși în document scrie c-au ajuns la Divan. Impresionat de povestea lor, Cârnul i-a făcut din nou oameni liberi, dar hârtia dată de domn, trebuia întărită de banul Craiovei, Gheorma al nostru. La cum mergeau lucrurile pe-atunci, și cum merg și-acum, era puțin probabil ca băieții din Romanați să mai ajungă încă o dată la domn. Iar Gheorma știa, era un om destul de umblat. Cu toate astea a semnat actul, fiind de partea dreptății. Sau poate că nu. Din același document aflăm, că domnitorul, acest Cârn, aproape anonim printre domni, a cerut să vadă cărțile întocmite și semnate de Gheorma - marele ban. Deci asta e: n-a mers pe încredere. De altfel, pe fața lui se vede oarecare suspiciune, cel puțin în portretul de mai sus (păstrat la Fürstlich Waldecksche Hofbibliothek din Bad Arolsen).
Ori poate că lui Gheorma i se dusese vestea. Poate că deja bântuia prin București, unde îl găsim stabilit ceva mai târziu pe Alexandru, fiul banului Gheorma. Acesta vinde o casă din Capitală, cu grădină și vie, invocând faptul că a fost dorința tatălui său, marele ban. Aproape că nu e document în care acest Alexandru să nu-și evoce cu evlavie tatăl. Prin urmare: Cârnu n-a avut încredere în el, în schimb, în familie, Gheorma a fost venerat. Între două vânzări de femei, alerga să-și mângâie fiii, să-și sărute nevasta. Era galant, aducea daruri și avea grijă ca fiecare să aibă trăsuri, cai și sclavi. Cum trecusem în a doua parte a secolului al 17-lea, se purtau pietrele de smarald și papucii pictați, centurile ornamentate bogat (cu paftale), și căciulile împodobite cu moțuri și pene. Brâncoveanu (care nu visa la domnie) stătea ascuns în casele lui și-asculta cum curge gârla la vale, în timp ce răsfoia câte un almanah în grecește, iar stolnicul Constantin Cantacuzino cobora dintr-o trăsură care îl aducea din Italia.
Îar în timpul acesta Gheorma hotărâse să-și mute familia la București, să-și continue drumul început cu multă vreme în urmă. Căci banul ascundea un secret, care îi umbrise adolescența. Dar despre el - vă povestesc peste o săptămână, când vom fi poate liberi.
în Adevărul
