Nu știu de ce, perioada asta de recluziune mi-amintește de Valea Galbenă, din Fata în grădina de aur. De fapt, există în basmul acesta un univers întreg de văi în care existența se derulează greu, obstrucționată de reguli și de evenimente teribile.
Prin valențele ei catabasice, valea și-a creat faima de pasaj ori de loc de popas. Coborârea include sensurile căderii din normalitate, adică o situație de criză, de letargie, de pierdere a contactului cu viața de până atunci. Valea este drumul care coboară. Este adâncitura, spațiul de sub prag.
Subiectul basmului se clădește în jurul unor văi simbolice. Un împărat își închide fiica într-un castel din Valea Galbenă, deoarece vrea s-o ferească de ochii oamenilor, dar chiar și-așa, un prinț află de frumusețea ei și plecă s-o caute, cu un alai întreg de mume (sfintele Miercuri, Vineri & Duminică). Iar ca să ajungă acolo are de trecut prin multe văi, printre care Valea-Amintirii și Valea-Deznădejdii. În plus, un zmeu care zbura fără treabă, aruncă o privire spre castel și, zărind-o pe fată, este imediat fermecat. Se transformă în vânt, apoi în stea, pătrunde în castel și ia înfățișarea unui tânăr luminos.
Restul îl știți: fata îi cere bietului zmeu să renunțe la puterile lui, să devină om, pentru că numai astfel îl va iubi. Dar, cât zmeul urcă spre scaunul lui Dumnezeu, prințul o eliberează din castel și pleacă împreună, așezați pe spatele unei păsări. Întristat de necredința ei, zmeul o momește să coboare de pe pasăre, oferindu-i o bijuterie, apoi o ucide. Prințul moare de tristețe în Valea-Amintirii. Sfârșit.
Interesant în această poveste mi se pare felul în care prințul scapă din văile primejdioase, nu datorită sfintelor, ci pentru că este cuprins de teama de a nu rata.
El nu scapă din singurătatea văii prin acte vitejești, ci este azvârlit de propria groază.
Valea are aici însușirile unei lumi închise și aberante, este o fantă în spațiul normal, iar dintre toate câte le le trăiește prințul, doar groaza ține încă de resorturile unei ființe omenești. Este o groază înrudită cu cea a lui Faust, susținută de o dorință învingătoare.
Valea Galbenă, acest pliu în care stă ascunsă dorința prințului, e un spațiu ascuns dincolo de pragul stării conștiente și în care nu se poate pătrunde decât într-o condiție specială, ca cea a zmeului, care este un duh capabil să ia orice înfățișare. Amintirea, deznădejdea - nu sunt decât trepte care duc spre Valea Galbenă, a promisiunii.
Tocmai de aceea, după ce pierde, prințul se întoarce de bunăvoie în Valea-Amintirii - spațiu al memoriei recuperate, dar și al eșecului.
Cel care își părăsește ipseitatea este dator să învingă. Dar ce înseamnă aceasta? În primul rând, să dobândească atenția celuilalt, să obțină, nu neapărat laurii, ci măcar invidia semenilor. În această condiție, de ins ieșit în valvârtejul întâmplării pentru a fi remarcat, el poate obține recunoașterea și, odată cu ea, un loc între oameni. Când nu reușește să capete această situare, copleșit de suferință, dar mai cu seamă de vină, se autodistruge, se întoarce în cuibul cald al sinelui și cade pradă disperării. Umilit, înfrânt, singur.
Și totuși, în Valea Galbenă nu există decât fericire și tihnă, chiar dacă deasupra se află ochiul doritor al zmeului.
Poate tocmai de-aia mi-am adus aminte de ea, în această condiție de sihăstrie și de libertate.
Să fii liber, să n-ai stăpân, să n-ai de dat socoteală nimănui! Iată o aspirație primordială, de care niciodată omenirea n-a fost mai aproape ca astăzi. Nu chiar în literă, cât în spirit, situație la care internetul a contribuit decisiv, vindecând depresii, încurajând insurgențe, adunând la un loc spiritele căutătoare, neliniștite. Să nu-ți placă, să nu vrei ceea ce ai, să pleci mai departe…
Și totuși, dincolo de Valea Galbenă se află celelalte văi. Să stai singur, sub ploaia de aur, cu frica de zmeu, cu văile, în care iarăși numai groaza te mai ține viu, conștient că trăiești în fapt o revoluție, o schimbare, o transformare generală - toate astea te pot face să fii mai puțin liber decât erai cutreierând celelalte văi sau lumea de dinainte de ele.
În Valea mea Galbenă trăiesc libertatea în condiții de sclavie, ca să-l parafrazez pe pe Ricoeur.
În Adevărul
