I.P.: Ce semnificație are numele Ruști, probabil creația dumneavoastră? Se poate spune că nu numele v-a făcut, ci invers.
D.R.: Numele acesta a venit peste mine într-o noapte. E un nume românesc, originar din Bucovina (Aruștei – a rusoaicei). Bucovinenii coborâți spre Năsăud, contaminați de lenea transilvăneană, au pierdut articolul genitival, instituind după aceea un tipar: Petri, adică al lui unei femei pe nume Petra; Sârghi – al sârboaicei; Petrini – al Petrinei; Titieni – al unei femei pe nume Titiana, Dobri – al unei anume Dobra. Și desigur Ruști, care apare și în Amintirile lui Creangă, exact așa, cu un singur i. Este un genitiv defect, popular, pronunțat ca și cum ar fi scris cu doi „i”. L-am auzit pentru prima oară într-o noapte de vară, într-un sat năsăudean, unde toată lumea se numea Ruști. Sonoritatea cuvântului mi-a atras atenția, avea legătură cu înclinațiile mele spirituale, cu aspirațiile mele. Plus că nu mi s-a părut întâmplător faptul că toți locuitorii cu care am stat de vorbă se numeau Ruști. Era ireal, era epopeic. M-am străduit mult să iau acest nume, am făcut multe demersuri, iar până la urmă l-am luat, măritându-mă cu un bărbat excepțional, care mi-a lăsat numele lui, chiar și după ce iubirea noastră s-a stins.
I.P.: Ferenike se întâmplă în Comoșteni lângă Dunăre, în preajma Jiului, un spațiu desprins din altă lume în care ficțiunea se plimbă de mână cu realitatea, într-un amestec de imaginar fervent. De unde acest mixaj, care te duce cu gândul la Macondo, deși Comoșteni este cât se poate de real? Bucătăria și mesele, paturile mă duc cu gândul la Casa spiritelor a Isabelei Allende. Vă place literatura sud-americană?
D.R.: Stilul din Ferenike este cel al tuturor romanelor mele, poate sub influența literaturii sud-americane, pe care o ador, deși aici nu am mers pe stilul fabulatoriu din Manuscrisul fanariot, ci mai degrabă am încercat să estompez legăturile temporale, portițele – pentru mine artificiale – dintre ieri și azi, dintre copilărie și maturitate. În Ferenike, personajul sunt eu, cea de azi, cu toate faptele anterioare, care continuă să aibă aceeași valoare și aceeași acuitate ca în momentul comiterii lor. De aici impresia de mitologizare. Cât despre solaritate, sunt un om la sudului, mereu am spus-o, iar virtuțile amiezii de vară, ale dilatării oricărui act, țin de temperamentul meu sudist și de lumea explozivă a Olteniei.
I.P.: Am citit Ferenike dintr-o respirație. Dumneavoastră cum ați scris-o? Deși cred că unele personaje pe care le regăsim în celelalte romane erau deja născute, v-aș întreba ce a fost greu sau ce a fost ușor. Vă mai apar în cale, vă mai întâlniți cu personajele?
D.R.: Fiind viața mea adevărată și istorică, nu am avut nevoie de pregătire, ca în cazul celorlalte romane. Am scris cartea pe final de 2023 și, ca să mă pot opri, în anul următor am scris alte trei romane, tampon între Ferenike și următorul volum din seria autobiografică. Aveam nevoie de această pauză. Respectiv, am experimentat alte forme de confesiune: mai întâi, una în registru fantastic, scrisă la cererea elevilor care au studiat povestirea Platanos; pentru ei am scris un roman cu același titlu, în care apar câteva tipuri confesive. În continuare, am scris o carte compusă din două povești (ambele confesiuni), ca să-mi lămuresc legătura cu matematica. Romanul se numește Sălbatica, a apărut zilele astea. A urmat Zavaidoc în anul iubirii, scris în vara lui 2024, roman compus din trei confesiuni. Prima, cea a lui Carol, a avut pentru mine ca principal scop consolidarea personajului Mițulica, din Ferenike. Abia prin toamnă, pe când lansam Zavaidoc, m-am întors la Ferenike și am recitit integral romanul, care a fost primit la Humanitas și publicat în februarie 2025. Toate aceste cărți au contribuit decisiv la puntea spre cel de-al doilea roman al seriei autobiografice. Prin urmare, nu știu dacă a fost greu. Pentru mine, literatura e cel mai rafinat joc, mi-a plăcut să intru astfel în el, experimentând confesiunea, alegând alt tipar decât cel din celelalte cărți confesive, nu puține de altfel: Fantoma din moară, Mâța Vinerii, Homeric, Logodnica.
Integral, în revista
