Cum îți petreci timpul în vremea acestei pandemii?
Cursuri online, revista OPT motive și noul roman, abia început. Respectiv: scriu.
Ce scrii?
Un roman despre paturi, evident, în registru fantastic. Nu spun mai mult.
Am aflat că o editură britanică te va publica în limba engleză. Poți să-mi spui despre ce roman / romane e vorba? Tu ai făcut alegerea?
Romanul Mâța Vinerii urmează să apară la o editură din Londra. O agenție literară, specializată pe fantasy, a ales acest roman, după ce eu am făcut mai multe propuneri.
Despre ce este vorba în roman?
Este povestea unui rețetar vrăjitoresc și a unei mici vrăjitoare, rămasă orfană.
Crezi că literatura română și-a mai făcut loc în ultimul timp?
Există o sumă de persoane care se recomandă ca scriitori, fără să fi scris nimic, și pentru că fac caz de acest lucru, lumea din jur îi tratează ca scriitori, cu toate că n-au scris nicio carte. Cam așa e și cu locul unei literaturi: e cel pe care ea însăși îl hotărăște, convingându-i și pe alții că așa e. Or, în cazul literaturii române, nu prea există o carte de vizită. Românii nu se suțin unii pe alții.
IM Recunosc că de când am citit "Fantoma din moară" m-am gândit la ce provocare ar fi acest text pentru traducător. Pe volumul pe care l-am lăsat la Constanța am notate echivalente în engleză pentru anumite cuvinte si sintagme. Cine este cel care îți traduce …?
Fantoma din moară este romanul meu principal. Este o poveste despre comunism și despre delațiune, dar și despre grozăvia judecăților de după dezastru, după reguli care nu mai au nicio legătură cu acel timp. Totodată este un roman fantastic, despre o fantomă din moara părăsită.
Acest roman, cel mai ghinionist roman al meu, a fost tradus doar în germană. Este foarte greu de găsit un traducător din română în engleză. Acei puțini care traduc sunt deja angajati de mulți ani. În plus, pentru ficțiune, traducătorul trebuie să fie nativ. Dar și mai greu este de găsit o editură sau un agent literar.
Cum ai colaborat cu traducătorii în italiană, franceză, germană?
De fiecare dată, am avut noroc de traducători foarte buni. De pildă, Roberto Merlo m-a tradus în italiană. Este filolog, profesor la Universitatea din Torino dar este și foarte talentat. În cazul ficțiunii talentul traducătorului este mai important chiar decât stăpânirea gramaticii românești. Prin urmare, n-am avut multe de discutat. Tot un traducător strălucit este și Roland Erb, scriitor german important și editor, traducător al clasicilor literaturii române în germană. Eva Wemme, traducătoarea Fantomei din moară scrie teatru, are o viziune exactă asupra epocii. A avut o singură nelămurire: nu știa ce este un ARO - acele mașini de pe vremea lui Ceaușescu, despre care nici la noi nu mai știe multă lume. Trebuie să-l pomenesc aici și pe Enrique Nogueras, prieten bun, profesor de romanistică medievală la Universitatea din Granada și poet, care a tradus în spaniolă două dintre romanele mele. Cam de la fiecare traducător am învățat câte ceva. Jan Corneliu are o finețe specială în receptarea imaginilor, iar James Ch. Brown m-a pus să adaug câteva pasaje la romanul Mâța Vinerii, explicându-mi că în engleză nu era suficient de clar acel episod (dispariția lui Henri Dubois).
Care sunt cele mai frecvente probleme în traducerea cărților tale?
În general lexicul pune probleme traducătorilor mei. Un fragment consistent din Manuscrisul fanariot, text destul de dificil la tradus, am auzit că sună foarte bine în engleză. A fost tradus de Liana Grama, o româncă, traducătoare, de regulă, din engleză în română. Fragmentul a fost publicat în Trafika Europe, nr 8, 2016.
Ea a găsit echivalente mulțumitoare pentru arhaisme, pentru cuvintele care ilustrează epoca fanariotă.
Care dintre cărțile traduce a înregistrat un succes notoriu?
Traducerea este un fel de loterie, stă sub semnul hazardului. Nici scriitorul, nici editorii nu știu ce va ieși la final, căci a traduce înseamnă de fapt să dai o nouă versiune, o altă operă de multe ori. Dintre cărțile mele Lizoanca și Mâța Vinerii au avut cele mai multe cronici și vânzări bune. Versiunea maghiară a Mâței Vinerii a primit și un premiu important pentru traducere, iar în China, Spania si Germania am avut mai multe lecturi și evenimente legate de acest roman. Lizoanca a avut cronici elogioase în cotidiene mari din Mexic, Spania, Italia, Ungaria, iar în Germania a intrat în bibliotecile publice. Din Lizoanca am citit în cinematografe, teatre, târguri (Leipzig, Frankfurt), având mai multe evenimente în Germania, inclusiv la Institutul H. Heine (Düsseldorf), unde m-am întâlnit cu ultimul grup de lectură, înainte ca romanul să fie recomandat pentru Biblioteca Națională. Am avut și invitația unei senatoare, tot pentru lecturi, la Berlin. Subiectul foarte puternic a suscitat interes în Lizoanca, și desigur, personajele.
*Ai o relație cu cititorii tăi în traducere? *
Mi-am întâlnit o parte dintre cititori. Unii mi-au scris. Între ultimele semnale, se numără și un e-mail de la o turcoaică, o studentă care a citit fragmentele traduse din Manuscrisul fanariot, într-o revistă. Era vorba despre Istanbul, în secolul al 18-lea. Mi-a împărtășit emoțiile declanșate de întâlnirea cu orașul ei natal, așa cum arăta el în viziunea mea, de romancier. A fost flatant, mi-am dat seama că traducerea era foarte bună. De asemenea am și cititori fideli, printre care un fan constant la Viena, care vine la toate evenimentele mele europene. Am și cititori notorii (mai ales prin universități) dar și necunoscuți. Odată m-a strigat pe stradă un torinez, pe numele unui personaj de-al meu: Zogru. Îmi citise cartea și voia să mă cunoască.
