Numele lui Gheorma este într-adevăr unul foarte frecvent în Balcani, iar la noi, cu precădere, în sudul țării. Tocmai de aceea, în Arhondologia Moldovei, a lui Const. Sion, nu apare menționat.
În perioada medievală și apoi până în secolul al XIX-lea, numele era unul comun. Etimologic, este un derivat de la gheorman (mai târziu devenit gherman), o sărbătoare foarte populară în toată zona balcanică, mai ales, în Bulgaria, Banat, la noi, celebrată primăvara, ca parte a unui scenariu ritualic larg, din care probabil că făceau parte o serie de jocuri și distracții, unele importate de la turci. De pildă, pe străzile Bucureștiului, alături de călușari, era plimbată și o păpușă uriașă, numită geamala, (adusă din Imperiul Otoman), o matahală cu două fețe, împodobită cu oglinzi numeroase, care creau iluzia unor unghiuri magice, unor metamorfoze. Destul de populară o bună bucată de timp, păpușa aceasta s-a dus, nerămânând în urma ei nici măcar numele. În timp ce gheormanul, serbat înainte de Înălțare, conectat așadar la creștinism, a rezistat, nu atât ca sărbătoare, ci prin numele derivat și care apare destul de frecvent ca nume de familie și în zilele noastre: Gheorma.
În documentele de la ANR, Claudiu Turcitu l-a întâlnit frecvent, iar o bună parte din aceste documente sunt publicate pe site-ul instituției. Atât înainte cât și după anul 1632, când Gheorma, căruia acum îi putem spune al nostru, a cumpărat o femeie.
Cu mult înainte de această dată, e menționat un Stoica Gheorma, în legătură cu Biserica Alba-Postăvari, din București (aproximativ unde e azi Tribunalul). Grație documentelor păstrate de biserică, știm că acest Gheorma era postelnic, însurat cu jupâneasa Caplea din Stănești, o femeie marcantă, despre care s-a vorbit mult.
Dar, așa după cum atrage atenția Ionescu-Gion, Biserica Gheormei Banu nu trebuie confundată cu Biserica lui Gheorma Postelnicu! Aceasta din urmă, cea ctitorită de jupâneasa Caplea - era pe malul Dâmboviței. E adevărat că până la urmă și postelnicul ăsta a fost ban, respectiv, este cel care-a fost omorât se sârbii mercenari, în timpul unei vestite răscoale, povestite în Anonimul Cantacuzinesc (răscoala seimenilor, de la 1658).
În timp ce biserica Gheormei Banu s-a aflat între Lipscani și strada Stavropoleos, devenind la început de sec al 18-lea Biserica Greci.
Iar acest spațiu e un fel de miraj… De el se leagă și istoria noastră.
Biserica Greci a dat numele unei mahalale centrale. Era de fapt mai mult decât o biserică: avea han, prăvălii și un mare dezmăț în jurul ei. Cum zice și numele era exploatată de călugări greci, considerați pe vremea aceea lacomi și libertini. Iar aici trebuie să vă spun că hanurile erau ca niște mall-uri de azi. Într-un han nu se găseau doar camere de închiriat, ci și cafenele, ospătării, magazine, în special de bijuterii și de tutun fin.
Loc cu multă grecime și cu petreceri, Hanul Greci a ars în vremea lui Brâncoveanu.
Este posibil ca acestă biserică să fi fost ridicată de Gheorma, personajul nostru. Biserica Greci, astăzi dispărută, despre care sursele spun că era veche, fără a se ști cu certitudine când a fost ridicată, ar fi putut să fie a lui Gheorma sau măcar renovată de el. Dar ce să caute un armaș din Craiova la București? Mai ales că existau atât de mulți Gheorma!
Mergând pe urmele documentelor, aflăm, dintr-un Studiu de istorie urbană, 2015, coordonat de Dragoș Pâslaru, că un Gheorma e menționat pe la 1613 in Dolj, ca proprietar al satului Vârvoru de Jos. Acest Gheorma, numit “feciorul Radului din Ghiia” si al unei femei pe nume Gheoca, ar fi putut fi Gheorma al nostru. Datele se potrivesc, ba chiar se învârt cam prin aceleași locuri. Dar există un mare impediment: știm deja că pe mama personajului nostru o chema Paraschiva.
Prin urmare, mai mulți Gheorma se învârteau prin jurul Craiovei în prima jumătate a secolului al XVII-lea, însă doar unul singur cumpăra sclavi.
La vremea când achiziționează prima “marfă”, era un bărbat remarcabil. Din mai multe documente aflăm că ajutase o sumă de lume. Pe unii îi scăpase de ocnă, iar pe alții de spânzurătoare. Era executor domnesc și stăpân peste închisori. După primele drumuri făcute la Giurgiu, cu primii săi sclavi, are grijă să-și regleze treburile cu sfinții și ctitorește un metoc, o bisericuță cu un han mic, la marginea unui drum circulat, un motel, am zice astăzi, de regulă subordonat unei mânăstiri. Numai că Gheorma e un om puternic: nu stă la mila popilor, ci mai întâi ridică hanul și bisericuța, apoi le închiriază unei biserici mai mari, iar mai târziu, acest metoc ajunge în proprietatea Hanului Greci, de la București. În arhiva acestui han, păstrată la ANR, se și găsește actul de proprietate. Prin urmare, exista o legătură cu Gheorma.
Pe vremea aceasta, pe când devenise proprietar de motel, Gheorma era deja un stâlp social, cu multă lume în jur. Purta o haină lahanie, adică de culoarea verzei, culoare foarte la modă pe-atunci, mătăsică fină, brumată, în special malteh moale, iar printre preferații săi erau năstureii sunători și cataramele argintate. Purta bici iar sub șalul de Persia se vedea un hanger cu prăsele de os. Își împletea barba, împodobind-o cu mărgelușe, iar în picioare avea întotdeauna papuci cu fețe de piele, pictați. Bineînțeles, avea asupra sa un sigiliu cu care își pecetluia înscrisurile. Probabil arăta ca acest călăreț, desenat de logofătul Petrache, în secolul 18.
Trecuse deja de tinerețea infamă, avea peste 30 de ani. Leon Tomșa, domnul Valahiei, îl scutește de taxe, ceea ce înseamnă că avea pile. Întotdeauna listele astea cu scutiți erau aprobate de domn și de cele mai multe ori scutiții cotizau ceva pentru asta.
În această situație, ca proprietar de motel, își continuă negoțul cu sclavi.
Poate că nu era chiar amator de afacerea asta, dar ea venea peste el. Nu era zi, în care cineva să nu-i dăruiască un sclav… Ce s-a întâmplat mai departe o să vă spun miercurea viitoare.
în Adevărul
