Trebuie să realizăm că în timp ce noi vorbim se creează noi canoane. Orice respingere de către majoritate a unei opere clasice are și partea sa bună. Se numește progres. Acum 20 de ani încă se studia „Istoria Ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. În prezent nu se mai studiază în școli și nici măcar la Facultatea de Litere. Dar asta nu înseamnă că îi scoatem pe Cantemir și pe Creangă din cultura românească. Astfel de autori vor avea mereu cititorii lor.
Credeți că peste 50 de ani vom avea manuale de Limba Română fără Mihai Eminescu?
Este posibil. Homer, de exemplu, a scris în secolul VIII înainte de Hristos. Nu cred că mai citesc mulți Iliada sau Odiseea. Cu toate astea lumea a auzit de Elena din Troia, chiar dacă nu este în manuale. Asta pentru că a intrat în cultura de masă, în țesătura fină a educației generaĺe.
În 2009 ați publicat romanul „Lizoanca la 11 ani", despre o fetiță acuzată că răspândește sifilis în satul ei. Ați pornit de la o poveste reală despre care presa relatase în 2007. Ce părere aveți despre introducerea educației sexuale în școli?
Educația sexuală ar trebui făcută temeinic în familie, în primul rând, dar și la școală. Când m-am apucat să scriu acest roman, eram foarte indignată că în toate știrile despre această fetiță nu se spunea că este un copil abuzat, din contră, era portretizată ca vinovată pentru răspândirea unei boli a adulților. Mi-am dat seama că de la povestea acelei fetițe pot să ajung la povestea decadenței morale a societății românești.
Golurile din educație sunt și acum cel mai mare dușman al omului. De asta ajungem să-i judecăm pe cei care sunt victime și să fim permisivi cu cei care fac victime.
